Wieliczka, o salină superbă cu o istorie de peste 700 de ani, este unul dintre obiectivele din apropiere Cracoviei, ce ne-a impresionat prin locuri unice precum:
- lacuri sărate și camere impresionante,
- capele, muzee,
- unelte, mașinării și metode folosite în trecut la minerit,
Construită în secolul al XIII-lea, mina de la Wieliczka, reprezintă una dintre cele mai vechi saline din lume, intrată pe prima listă a Patrimoniului Mondial UNESCO, din anul 1978.
Chiar dacă din 2007 nu se mai produce sare, mina cu o lungime de 245 km impresionează prin:
- frumusețea locului, dată de sculpturile în sare și decorurile speciale din interior, lacurile saline, candelabrele impunătoare și istoria acestui loc unic.
Ce vei vizita
Vei vizita 2% din mină și după o coborâre de:
- 3 nivele, până la 325 metri adâncime, aproximativ 378 de trepte,
vei ajunge în ,,catedrala subterană a sării Poloniei”, unul din cele mai vizitate locuri din lume:
- peste 1 milion de turiști (în vremuri normale) venind aici an de an.
Am vizitat printre altele:
- Peștera Cristalelor, cu cea mai pură rocă de sare din lume,
- Camera Weimar, un loc romantic în care foarte multe domnișoare au fost cerute de soţie,
- Capela St. Anthony și St. Kinga`s (una dintre cele mai spectaculoase camere) unde vei descoperi frumoase sculpturi în sare și vei afla ce legătură este între aceste capele și munca periculoasă din mină,
- Camera Janowice unde vei afla legenda minei și a inelului de logodna a Sfintei Kinga, marea ducesă a Poloniei,
- Camera Nicolaus Copernicus, primul oaspete celebru al minei ce are dedicată o sculptură inaugurată la ,,aniversarea a 500 de ani” a celebrului astronom.
- De asemenea, am aflat despre incendiul major de acum 300 de ani, de modul în care se protejau minerii de munca deosebit de periculoasă din mină și pe lângă metodele tradiţionale de minerit, cum erau introduși caii în mină pentru a ajuta în acest proces.
A fost un tur superb:
- un tur cu multe informaţii și
- locuri de o frumuseţe uimitoare,
iar recomandarea noastră călduroasă este să îl faci cu un ghid. Poţi rezerva un bilet aici: https://www.ebilety.kopalnia.pl/gs_rezerwacja.php?Continue=True
Știai că ,,Cine își uită trecutul este condamnat să îl repete?”. Vezi ce înseamnă acest citat și descoperă un loc ce nu ai voie să îl ratezi, atunci când vii în Polonia.