Harmony of the Seas este al 3-lea vas din clasa ce a revoluționat întreaga industrie a croazierelor, Oasis Class, o clasă ce cuprinde cele mai mari vapoare din lume, îndelung premiată pentru inovațiile și atracțiile pe care le vei întâlni la bord! Practic, uriașul lansat la apă în 2016 este mai mult decât un oraș pe mare, aș spune că este un impresionat parc tematic plutitor. De ce spun asta? Pentru că vei găsi pe vas de la:
- tiroliană, perete de cățărare, terenuri de sport, mini golf, până la
- simulator de surfing, tobogane, patinoar, carusel, plus multe alte atracții.
Sunt chiar gata să pun pariu că într-o săptămână de croazieră, chiar și cu o organizare și planificare exemplare îți va fi greu (sau mai bine zis imposibil) să participi la tot spectacolul și divertismentul pe care Harmony of the Seas îl oferă.
7 cartiere și 20 de opțiuni când vine vorba de mâncare!
La fel ca în cazul ,,surorilor” din clasa Oasis, mai puțin Wonder of the Seas care are 8, Harmony of the Seas este împărțit în 7 ,,cartiere” (zone tematice) și 18 etaje pline cu distracție, adrenalină, relaxare și gusturi rafinate. Gândește-te doar la:
- peste 12.000 de plante naturale în Central Park (Deck 8), una din oazele de relaxare de pe vas,
- un teatru acvatic spectaculos și un carusel pentru toate vârstele pe Boardwalk (Deck 6),
- peste 20 de restaurante unde te poți bucura de experiențe culinare,
- cel mai înalt tobogan pe mare, Ultimate Abyss (Deck16), locul unde cobori 10 punți (etaje),
- cocktailuri preparate de roboți, la Bionic Bar (Deck 4),
- Promenada Royală (Deck 5), un bulevard plin cu magazine, baruri și restaurante.
- spectacole uimitoare, de tip Broadway.
Unde ne relaxăm pe Harmony of the Seas?
Orice vacanță vine cu o mare nevoie de relaxare, iar pe Harmony of the Seas locurile special destinate relaxării sunt prezente la fiecare pas. Dacă înainte îți spuneam despre impresionantul Central Park, situat pe Deck 8, unde vei găsi restaurante de specialitate, baruri rafinate și 3 magazine cu branduri celebre, trebuie să știi că pe vas te mai poți bucura de:
- 14 piscine și jacuzzi-uri (Deck 15 & 16),
- Solarium, zona dedicată persoanelor peste 16 ani, dotată cu piscine, jacuzzi și un restaurant,
- un centru SPA excelent dotat, atât pe partea de fitness, cât și pe partea de servicii,
- cafenele, printre care și celebra Starbucks, un carusel distractiv, pe deck 6,
- o mulțime de șezlonguri și zone special amenajate pentru starea de ,,dolce far niente”.
Distracție și sport pentru întreaga familie!
De ce îți spuneam că o să fie greu să bifezi toate activitățile și atracțiile de pe Harmony of the Seas? E foarte simplu. Pentru că de la Deck 4, până la Deck 18 sunt nenumărate posibilități. Amintesc din ele:
- patinoar și casino (Deck 4),
- 2 pereți uriași de cățărare (Deck 6),
- mese de ping pong, teren de sport multifuncțional, teren de mini-golf (Deck 15),
- tiroliană, 2 simulatoare de surf, toboganul Ultimate Abyss (Deck 16),
- tobogane pe apă (Deck 18)
În plus, pe lângă sala de sport, care așa cum îți spuneam este una de top, te poți bucura și de o pistă de alergare în jurul vasului, astfel încât să poți rămâne în formă după orele petrecute în restaurantele vasului.
Spectacole de clasă
Gândește-te cum ar fi să mergi pe Broadway, apoi să faci o tură prin Vegas și la sfârșit să aduni experiențele. Cam așa sunt spectacolele de pe Harmony of the Seas. Pentru a participa la ele trebuie doar să faci rezervare (gratuită) în aplicație, imediat ce te-ai urcat pe vas și ți-ai stabilit un program aproximativ. Spectacolele se repetă deci nu îți fă probleme, indiferent de numărul pasagerilor, că le vei rata. În plus, cu @ 15 minute înainte de spectacol, se deschide sala și pentru cei care nu au rezervare. Ce nu trebuie să ratezi?
- Spectacolul pe gheață, 1187: A journey in Time,
- Spectacolul Acvatic, The Fine Line,
- Grease, un musical premiat, în Teatrul Principal.
Vei avea parte de muzică live, show-uri de comedie, o mulțime de concursuri și jocuri, lecții de dans și o mulțime de activități pe întreg vasul. Doar trebuie să urmărești:
- ,,Daily Compass”, ziarul vasului, pe care mai nou trebuie să îl soliciți dacă vrei să îl primești,
- aplicația mobilă, unde de asemenea vezi întreg programul zilnic, plus opțiuni de servit masa etc
- tabletele interactive, care te vor ajuta și cu direcția, respectiv poziția pe care o ai pe vas.
Harmony of the Seas oferă un timp memorabil pentru toate vârstele
Pe lângă Carusel, Harmony of the Seas oferă o mulțime de alte atracții și servicii pentru pasageri, indiferent de vârstă. Există programe speciale de tip Grădiniță sau clase speciale unde, în funcție de vârstă, pasagerii se pot distra în spații special amenajate și după un program calitativ, foarte bine pus la punct. De asemenea, copiii au dedicată o piscină cu totul specială, Splashaway Bay (Deck 15).
Răsfăț culinar și restaurante de top
Ai fost vreodată în Turcia? Dacă da, înmulțește cu … hai să zicem 5 și vei avea o imagine a ceea ce înseamnă experiență culinară pe un vas de croazieră. Nu ai fost? Atunci citește mai jos. Harmony of the Seas vine cu:
- 10 restaurante inlcuse în prețul croazierei,
- 7 restaurante de specialitate,
- plus alte opțiuni speciale.
Îmi vei pune, foarte corect de altfel, întrebarea: ,,Merită să plătesc pentru restaurante de specialitate?”. Așa cum am scris și în descrierea vasului Odyssey of the Seas, voi răspunde mereu cu DA, merită din plin dacă vrei să ai parte de o experiență culinară la superlativ.
Va fi mai ,,urâtă” croaziera dacă nu voi merge la restaurantele de specialitate? Cu siguranță nu!
Așa cum îți spuneam ai nenumărate opțiuni când vine vorba de a mânca gratuit. Iată care sunt:
Restaurantul principal, situat pe 3 punți (Deck 3,4,5), este deschis pentru mic dejun, prânz și cină în sistem a la carte. Majoritatea pasagerilor servesc aici Cina, însă ori de câte ori vrei să mănânci în liniște, să ai parte de preparate de top și o servire foarte bună, la masă, merită să alegi acest restaurant și pentru mic dejun, respectiv prânz. Seara, meniurile se schimbă zilnic, cu excepția unor preparate pe care le vei întâlni întreaga croazieră. Preparatele sunt gustoase, cu un plus pentru Seara Căpitanului, atunci când poți servi Lobster. Servirea este mereu foarte bună. Practic, aici vei avea parte de o experiență culinară, nu doar de o simplă masă la restaurant. De asemenea, trebuie să știi că ai parte de flexibilitate în servirea mesei. Sunt 2 opțiuni orare fixe + “My Time Dining”, astfel încât totul să se potrivească la perfecție cu programul vacanței tale.
Windjammer Marketplace (Deck 16)
Este restaurantul de tip bufet suedez și unul dintre cele mai aglomerate locuri de pe vas. O diversitate foarte bună a preparatelor, autoservire, plus libertatea de a alege orice oră (când e deschis) pentru a mânca aici, aduc o mare popularitate restaurantului. Tot aici ai posibilitatea să te servești cu apă, cafea, ceai, limonade și diverse sucuri fără acid, la dozator. Așa cum îți spuneam, spre deosebire de Restaurantul principal, mesele nu sunt fixe, astfel că, în funcție de disponibilitate, te poți așeza unde dorești. În plus, faptul că nu există un cod vestimentar strict contează de asemenea în alegerea lui.
- Pizzeria Sorrento’s, pizzeria vasului,
- Cafe Promenade, cafeneaua cu gustări deschisă până târziu în noapte,
- Park Café, restaurantul cu salate și sandwich-uri proaspete din Parcul Central,
- Boardwalk Dog House, locul ideal unde poți să te bucuri de un Hot-Dog special,
- Solarium Bistro, restaurantul pentru pasagerii 16+ cu o selecție mai redusă față de Windjammer,
- Mini Bites, locul cu gustări de tip fast food, situat între terenul de sport și piscină,
sunt alte opțiuni unde, aproape la orice oră din zi și noapte se poate servi masa.
Oaspeții din suite, apartamente superioare și membrii Pinnacle Club au dedicate exclusiv restaurantul Coastal Kitchen.
Restaurante de specialitate sau mai bine zis locurile unde vei avea parte de un adevărat răsfăț culinar
Restaurantele de specialitate sunt locurile unde fiecare simț îți va mulțumi pentru alegerea făcută. Pe lângă faptul că mâncarea din ele este, în general, de o calitate superioară, povestea și întreaga experiență pe care ,,le vei gusta” aici sunt cu totul speciale.
Ce am ales noi?
- Wonderland – un restaurant ,,din țara minunilor” unde te vei bucura de arome speciale și farfurii foarte creative.
- 150 Central Park – restaurant creat împreună cu celebrul chef Michael Schwartz ce oferă o experiență culinară la superlativ cu ingrediente luate în special din ferme mici.
- Jamie`s Italian – cu minunata bucătărie italiană, sub semnătura lui Jamie Oliver.
Cu regret, de data aceasta am sărit peste:
- Chops Grille, locul unde te poți bucura de cele mai bune fripturi,
însă cum aveam pachetul optional cu 3 cine de specialitate a trebuit să renunțăm la o opțiune.
Ești iubitor de fructe de mare sau de bucătăria asiatică ? Atunci Izumi va fi cu siguranță o alegere ce te va încânta.
Sabor Taqueria (specific mexican), respectiv Johnny Rockets (specific American) – sunt alte 2 opțiuni, din punctul nostru de vedere inferioare celor prezentate mai sus.
Ai încercat o astfel de vacanță?
Sper că nu te-am plictisit cu textul de astăzi, destul de lung ce e drept, însă prin tot ceea ce îți povestesc și arăt, vreau să îți transmit măcar 10% din ceea ce înseamnă o vacanță pe un vas de croazieră. Din punctul nostru de vedere, știu că am mai repetat-o și o să o repet mereu, nu există o vacanță mai relaxantă, complexă și frumoasă decât o croazieră.
Poți de asemenea să citești experiențele noastre pe Odyssey of the Seas sau Symphony of the Seas.
Dacă vrei să afli și alte informații despre Harmony of the Seas, te invit să citești interviul cu Cătălin Buta, românul și OMUL minunat care scrie istorie și aduce cinste tării noastre la mii de kilometri depărtare de casă.