Praga mai este cunoscută şi sub denumirile de:
- mama orașelor sau
- orașul de aur
iar aceste denumiri, nu ascund nici cea mai mică urmă de exagerare, deoarece capitala Cehiei este într-adevăr un oraș superb, ce trebuie vizitat măcar o dată în viață.
Situat pe malul râului Vltava, Praga este un oraș plin de istorie, cultură, frumusețe și ,,probabil cea mai bună bere din Europa”.
Poți vizita în orice perioadă această destinație superbă, pentru că în fiecare anotimp Praga are un farmec aparte. Ca durată, îţi recomandăm minim 3 zile pline, pentru a putea să te bucuri, măcar de atracțiile principale.
Aşa cum te-am obişnuit, ghidurile Dream Experiences sunt:
- foarte practice
- construite pe baza a cel puţin o vizită din partea noastră şi
- documentate cu ajutorul localnicilor
pentru că vrem:
- să ai parte de cele mai bune informaţii,
- să vizitezi locuri extraordinare, ştiute doar de localnici,
- să serveşti masa în cele mai bune restaurante,
- să nu cazi în capcanele turistice şi
- să ai parte de o experienţă memorabilă, nu doar de o simplă vacanţă
Acest lucru îl vom face şi acum, punctând mai jos, atracțiile pe care odată ajunși in Praga, nu ai voie să le ratezi.
Ce să vizitezi?
Începe vizita cu Cetatea din Praga (Castelul din Praga). Fost și actual sediu al puterii, încă din secolul IX, aceasta este fosta reședință a:
- regilor Boemiei,
- a împăraților Imperiului Roman dar și
- a presedinților Cehoslovaciei, respectiv Cehiei în momentul actual.
Un loc extrem de vast, cu un mix arhitectural superb, încărcat de istorie, unde o să poți vizita Catedrala Sf. Vitus, cea mai importantă biserică din Cehia. Clădirea, este impunătoare, are vitralii viu colorate, fiind și o necropolă regală și imperială.
- Portalul de Aur,
- Turnul cu ceas, înalt de 96,5 metri şi
- Altarul
- Capela Sf. Wenceslas respectiv
- Cripta Regală
sunt doar câteva din principalele atracţii ale acestei bijuterii gotice. De asemenea, dacă ai o condiţie fizică bună, poţi urca cele 297 trepte până în vârful turnului. Acolo o să ai o vedere impresionantă a oraşului.
În incinta vastei cetăți, un ,,adevărat oraş” şi locul unde s-a născut Praga, mai poți vizita:
- Palatul Lobowicz,
- Palatul Regal,
- Bazilica Sf. Gheorghe,
- Strada de Aur,
- diferite muzee, turnuri de apărare și grădini superbe.
Nu rata:
- povestirile și legendele aflate în jurul fiecărei clădiri,
- porţile impunătoare, schimbarea gărzilor și
- Statuia Sf. Gheorghe, o statuie realizată de către doi meșteri din Cluj!
Mala Strana
După ce ai vizitat Cetatea, coboară pe strada Nerudova, spre Charles Bridge și bucură-te de Mala Strana, o zonă superbă, fost oraş în anul 1257. O să te bucuri aici de:
- străduțe strâmte, pline de culoare
- locuri speciale, încărcate de istorie,
- muzee, expoziții,
- magazine, terase şi o îngheţată foarte bună (ce-i drept nu la fel de bună ca îngheţata din Roma).
Podul Carol, a reprezentat, pentru foarte mult timp, singura legătură între oraşul vechi şi Mala Strana. Odată invadat de suedezi sau prusaci (ce au fost înfrânţi aici), podul este astăzi invadat de turişti, fiind probabil cel mai aglomerat loc din Praga, alături de Turnul cu Ceas. Admiră cele 30 de statuete şi nu uita să îţi pui cea mai arzătoare dorință, atingând statuia sfântului Ioan Nepomuk.
La capătul podului, înspre oraşul vechi, urcă neapărat în Turnul Podului, ce marchează intrarea în orașul vechi. Panorama este extraordinară, iar turnul este considerat unul dintre cele mai frumoase din Europa.
Oraşul vechi
Plimbă-te apoi spre piaţa din oraşul vechi, admiră arhitectură superbă, bucură-te de celebrul kurtos cu îngheţată, fructe şi nutella şi mergi către Primăria veche şi Ceasul Astronomic! Una dintre cele mai cautate atracţii, o adevărată comoară si operă de artă a oraşului ce arată:
- ora, ziua, anul precum şi
- poziţia soarelui, respectiv a lunii.
Ceasornicarul Hanus, ce a desăvârşit această construcţie în anul 1490, a plătit cu propria vedere, legenda spunând că a fost orbit, pentru a fi în imposibilitatea fizică de a repeta acestă capodoperă. Ceasul asigură prin mecanismele foarte complexe şi parada Apostolilor de la ore fixe, un spectacol foarte frumos, însă din păcate, în acest moment, este în renovare.
Tot aici o să poţi vizita şi:
- Biserica Sfintei fecioare Tyn (Tyn Church sau Church of our lady before Tyn), o clădire în stil gotic, cu turnuri ce ating 80m înălţime,
- Klementium cea mai frumoasă bibliotecă din lume şi
- statuia lui Jan Hus, erou al poporului ceh.
De asemenea, bucură-te de această zonă superbă, stând pe o terasă, plimbându-te prin magazine sau pur şi simplu hoinărind pe străzi.
Istorie, modernism şi cumpărături
Un alt loc pe care nu trebuie să îl ratezi, este Cartierul Evreiesc. Cartierul şi locurile pe care o să le vizitezi aici, au o poveste şi un farmec aparte, astfel că nu trebuie să ratezi:
- Cimitirul Evreiesc,
- Sinagoga Spaniola, Klaus, Pinkas şi Maisel sau
- celebra Sinagoga veche-nouă, de unde poţi pleca într-un ,,voiaj al modei”, pe strada Paris (Parizska), acolo unde poposesc printre alte nume celebre: Boss, Hermes, Gucci, Louis Vuitton, Prada, Dolce & Gabbana sau Burberry.
Continuă plimbarea spre Piaţa Republicii, unde poţi admira Turnul Pulberăriei, ce separă oraşul nou de oraşul vechi şi Casa Municipală, o superbă clădire în stil Art-Nouveau. O plimbare de 10 minute, ce trece pe lângă Sinagoga Jubilee sau Ierusalim, cea mai mare şi mai nouă sinagogă a comunităţii evreieşti din Praga, te aduce în Piaţa Wenceslas, un paradis al cumpărăturilor, barurilor, restaurantelor şi cluburilor dar şi ,,gazda”:
- Operei de Stat şi a Muzeului Naţional.
Toate drumurile duc spre Vltava
Coboară spre Vltava, râul ce străbate, această capitală superbă şi după ce admiri statuia mişcătoare ce îl reprezintă pe scriitorul Franz Kafka, vizitează Teatrul Naţional, o clădire impunătoare, superbă. Clădirea este ,,casa” unde işi dau întâlnire piesele de teatru, operă şi balet.
Dacă vrei să te relaxezi într-un loc superb şi să serveşti o masă delicioasă, mergi spre Legions Bridge, podul ce face legătura cu Ujezd, acolo unde o să găseşti insula Sterlecky, o oază de relaxare superbă, iar atunci când ţi se face foame mergi la Cafe Savoy, un restaurant excelent, pe care nu trebuie să îl ratezi!
Nu pleca din Praga fără să mergi într-o croazieră pe Vltava. O să ai o gamă largă de posibilităţi, de la croaziere simple de 50 de minute, până la croaziere tematice, de 2 ore, la un pahar de prosecco, program artistic sau, de ce nu o, cină romantică. Noi am fost cu Prague Boats şi îţi recomandăm cu drag, deoarece atât bărcile cât şi serviciile sunt foarte bune.
Ce să mai vizitezi, dacă timpul îţi permite
De Praga nu te saturi nici după mai multe călătorii, pentru că mereu ai ceva nou de explorat şi descoperit. Este oraşul unde am reveni cu plăcere, ori de câte ori am avea ocazia. Ce am mai vizitat noi?
- Dancing House (următorul pod după Legions Bridge)
- Zidul lui John Lenon (lângă Charles Bridge)
- Infant of Praga (Pruncul Sfânt din Praga, o statuie celebră din Biserica Maicii Domnului Victorioasa – Lesser Town)
- Muzeul Frank Kafka (aproape de Charles Bridge), Muzeul Comunismului (lângă Casa Municipală)
- Grădina Zoologică şi
- castelul Vysehrad cu Biserica Sf. Petru şi Pavel + cimitirul unde sunt îngropaţi, mulţi oameni celebrii din istoria Cehiei.
Noi am făcut un adevărat maraton, deoarece plimbându-te, simţi şi trăieşti mult mai intens ceea ce Praga îţi oferă. Pe lângă plimbarea, care o să te solicite puţin, dacă nu doreşti o plimbare cu trăsura sau maşinile de epocă, indiferent de zona în care stai, poţi circula foarte simplu cu metroul. Metroul din Praga are 3 linii, conectate foarte bine cu principalele obiective turistice! De asemenea, trebuie să ştii că biletul de metrou, este valabil şi pentru tramvai, respectiv autobuz.
Tips & Tricks de la localnici:
1. Mergi cu bani schimbaţi (coroane), nu cumpăra în Euro/Dolari, pentru că vei avea parte de un schimb păgubos.
2. Serveşte masa la restaurante tradiţionale, nu neapărat turistice:
- U Kroka, Sad Man`s Tongue Bar & Bistro, Nase Maso (dacă vrei ceva la mână bun),
- U Kunstatu (bere şi cârnaţi tradiţionali). Merită, măcar o dată, să guşti Sekana sau Svickova, ca fel principal şi Zemlovka ca desert. Sunt delicioase!
- Vytopna – un restaurant bun, celebru, unde băutura îţi vine la masă cu trenuleţul.
- dacă vrei ceva ,,high class”, îţi recomand restaurantul Red Pif.
3. Serveşte Únětický Pivo – o bere locală, făcută după reţete speciale, o bere pe care nu o mai întâlneşti în alt loc şi vizitează Beer Geek, un ,,templu” al berii, cu peste 30 de sortimente din Cehia + alte mărci internaţionale.
4. Pentru cafenele & deserturi alege:
- Chocoffee,
- Creperie u Kajetana,
- Cafe Savoy (aici puteţi servi şi masa nu doar desert sau cafea) şi
- neapărat testează un trdelnik (kurtos local foarte gustos) !
5. Locuri speciale:
- Tea Mountain – cel mai bun local pentru servit şi cumpărat ceai din Europa
- Hala 22 – cea mai mare piaţă de produse locale, proaspete din Cehia
6. Dacă vrei să te distrezi, încearcă:
- Hemingway Bar şi Cash Only Bar, doar două dintre alegeri foarte bune, pe care poţi să le faci.
Vrem ca fiecare ghid, Dream Experiences, să te ajute să transformi, o vacanţă normală, în una memorabilă şi sperăm că am reuşit acest lucru. Listează ghidul şi plimbă-te cu el prin Praga, astfel încât să nu ratezi nimic, din ce am scris mai sus. Distribuie articolul dacă îţi place şi trimite-ne un mesaj dacă te-a ajutat!
Citeşte şi articolul Dream Experiences, despre Budapesta.