Autorulota – o vacanță altfel.
Anul 2020 a reprezentat o mare provocare din toate punctele de vedere. Pe lângă planurile minuţioase făcute înainte:
- traseu,
- ce opriri facem,
- unde servim masa,
- ce vizităm,
- ce program avem în fiecare locație destinaţie,
cea mai mare provocare a fost să rămânem sănătoși. Am călătorit peste 15.000 de km în România, am descoperit locuri fascinante, iar începând de astăzi, le vom prezenta și aici pe blog, ajutându-te cu:
- idei de vacanţe memorabile,
- itinerarii cu obiective superbe și
- o mulţime de locuri pe care, cel mai probabil, nici nu le știai.
Începem cu cea mai inedita vacanţă din 2020, o vacanţă ce a rămas în sufletele și amintirile noastre, vacanţa cu autorulota!
De ce o vacanţă cu autorulota?
În primul rând, eram la începutul lunii Iunie, la prima relaxare a măsurilor luate împotriva acestei pandemii, astfel că aveam nevoie de:
- siguranţă maximă și
- libertatea de a alege / schimba pe parcurs traseul în funcţie de carantinarea sau nu, a unor zone.
În plus, faptul că în fiecare zi puteai să alegi ce priveliște să ai la răsărit respectiv apus și dorinţa Alessiei de a experimenta acest tip de vacanţă, au cântărit decisiv atunci când am hotărât să rezervăm.
Care sunt principalele temeri înainte să alegi o vacanţă cu autorulota?
- E complicat să conduci o autorulotă?
- Sunt destule locuri pentru campare?
- O să ne descurcăm cu procesele tehnice?
- Este vacanţa cu autorulota o vacanţă sigură?
sunt doar câteva din întrebările pe care și noi ni le-am pus înainte de a pleca, astfel că vrem să te ajutăm, răspunzând la ele în cunoștinţă de cauză.
Nu trebuie să îți faci nici o grijă. În primul rând trebuie să știi că pentru a conduce o autorulotă trebuie să ai un permis de conducere categoria B și puțină experiență în tainele condusului (recomandat un minim de 5 ani, însă e doar o recomandare). Să conduci o autorulotă este mai simplu decât ți-ai fi imaginat, iar singurele ,,provocări” vor fi:
- curbele strâmte și
- sensurile giratorii, pe care va trebui să le abordezi puțin mai larg.
Emoțiile au dispărut foarte repede și după câteva ore în care am condus cu maxim 70km/h, am și uitat că sunt la volanul unei autorulote.
Fiind cu cele 2 fetițe, prima regulă stabilită a fost că vom campa doar în locuri special amenajate, astfel încât să nu avem surprize neplăcute sau emoții. Chiar dacă ,,oferta” nu este foarte generoasă, privind numărul locurilor de campare, am fost foarte plăcut impresionați să găsim:
- locuri frumoase,
- curate, cu facilități bune și
- o panoramă de vis, pe care, cu siguranță, nu o vom uita.
Ce faci atunci când ești obișnuit cu confortul hotelurilor?
Trebuie să recunosc, suntem genul de călători care iubim confortul și serviciile oferite de un hotel, însă 2020 fiind un an inedit, am testat lucruri noi și putem zice că ne-am simţit foarte bine:
- în drumeţii prin natură,
- în căsuţe tradiţionale sau chiar în copac,
- cazându-ne în corturi tip glamping sau
- în memorabila vacanţă cu autorulota.
Deși aveam o temere destul de mare, toate procesele ,,de întreținere” a autorulotei au fost foarte simple și ușor de folosit. Chiar dacă le-am făcut pentru prima dată, totul a fost fără probleme, fie că vorbim de:
- alimentarea cu apă,
- golirea vasului de toaletă,
- încărcarea bateriilor sau
- eliminarea apei menajere.
Datorită faptului că afară era cald, butelia de gaz a fost folosită doar pentru apa caldă la duș, respectiv câteva mese delicioase în natură, astfel că nu a fost nevoie să o schimbăm în cele 6 zile pe care le-am petrecut prin România.
Ce autorulotă am avut?
Noi am închiriat, o autorulotă Laika model 2020, motorizare Fiat 2,5L
- lungime 7,3 m
- lăţime 2,5 m
- înălţime 3,3 m
excelent compartimentată și utilată cu tot ce e nevoie pentru o vacanţă perfectă.
- 2 paturi duble confortabile și foarte spaţioase (unul în partea faţă sus, celălalt în spatele autorulotei),
- aragaz + chiuveta + frigider și diferite compartimente pentru depozitare în ,,livingul” autorulotei, locul unde stăteau pasagerii în timpul mersului,
- o baie micuţă, însă practică și dotată cu tot ce e nevoie și
- un spaţiu foarte generos pentru depozitare (pe care indiferent cât de multe bagaje ai, nu ai cum să îl umpli)
Noi am închiriat autorulota de la Car Path, iar băieții au fost extraordinari, pe lângă informațiile utile, sfaturile și instructajul la fața locului, fiind disponibili online sau la telefon pe tot parcursul sejurului nostru, pentru orice nelămurire sau întrebare. De asemenea, băieţii ne-au arătat fiecare proces în parte, ne-au explicat la ce trebuie să avem grijă și ce să facem să nu pierdem din garanţie, o altă mare temere atunci când am rezervat. Nu am avut însă nici o problemă, iar fiecare bănuţ din garanţie ne-a fost returnat în cel mai scurt timp după verificare.
Vezi și traseul parcurs de noi, respectiv 5 motive pentru care merită să alegi o vacanţă cu autorulota!
Sper ca informaţiile oferite să fie utile, iar dacă au născut alte întrebări sau ai alte nelămuriri, te ajutăm, fără probleme, cu orice informaţii. Trebuie doar să ne scrii, iar noi îți vom răspunde în cel mai scurt timp.